Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022

A.) Școala Gimnazială Nr 3 Voluntari, cu sediul în oras Voluntari, str. Erou Ion Șerban , nr 1,  județul Ilfov, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.

  1. Nivelul postului*: de execuție;
  2. Denumirea postului: administrator financiar (contabil), post vacant, pe perioadă nedeterminată;
  3. Gradul profesional: I S;
  4. Scopul principal al postului: activitatea financiar-contabilă a instituţiei;
  5. 5. Numărul de posturi: 1(un post)-0.50 normă

B.)  Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:

  1. a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
  2. b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  5. e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  7. g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  9. i) curriculum vitae, model comun european.

În cazul în care candidatul depune o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, dacă  este declarat admis la selecţia dosarelor, acesta are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

Notă: Opisul dosarului în 2 exemplare, un exemplar se restituie candidatului cu număr de  înregistrare. Actele prevăzute la literele b, c și d vor fi prezentate și în original, în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Dosarele de concurs se depun la secretariatul Școlii Gimnaziale Nr 3 Voluntari, cu sediul în Voluntari, str. Erou Ion Șerban , nr. 1, județul Ilfov compartimentul Secretariat, tel. 0314163897, persoana de contact Director: Nicolae Mona-Maria, email: scoala3piperavoluntari@yahoo.ro

 Termenul de depunere a dosarelor : 04.12.2023 – 15.12.2023, ora 15, la sediul instituţiei.

C.) Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

  1. a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  2. b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire  la  persoanele  care  au  comis  infracțiuni  sexuale,  de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru  completarea  Legii  nr.  76/2008  privind  organizarea  și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările  ulterioare,  pentru  domeniile  prevăzute  la  art.  35 alin. (1) lit. h).

Condiţii specifice de participare la concurs:

  1. Studii de specialitate**: Superioare în domeniul Economic;
  2.  Perfecționări (specializări): Contabilitate şi Informatică de Gestiune (diplomă de licenţă);
  3. Cunoștințe de operare/programare pe calculator (nivel avansat): word; excel; e-mail; rulare program de contabilitate şi program salarii edusal;
  4. Abilități, calități și aptitudini necesare: disponibilita, ( obligativitatea  de a lucra în proiectele europene inițiate de conducerea școlii: PNRR; PNRAS;
  5. Cerințe specifice*** (conform art. 542 alin. (1) si (2) din O.U.G. 57/2019): nu se solicită.
  6. Vechime în specialitate: nu se solicita .

D.) Bibliografie:

  1. Legea 1/2011 – Legea Educației Naționale – republicată cu modificările și completările ulterioare, TITLUL II Învățământul preuniversitar, Cap. VIII – Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar;
  2. Ordinul M.E. nr. 4183/04.07.2022- ROFUIP – Serviciul financiar;
  3. Legea contabilității nr. 82/1991 – republicată;
  4. Legea nr. 53 din 24.01.2003 – Codul Muncii – republicată Titlul XI, Capitolul II – Răspunderea disciplinară;
  5. Legea nr. 227/08.09.2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, TITLUL IV – Impozitul pe venit, CAPITOLUL III – Venituri din salarii asimilate salariilor, TITLUL V – Contribuții sociale obligatorii;
  6. Legea – cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare;
  7. Ordonanța de urgență nr. 57 din 9 decembrie 2015 actualizată – privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare;
  8. Ordinul nr. 517/13.04.2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare – Forexebug;
  9. Ordinul M. F. Nr. 1026/20.07.2017 , privind completarea și raportarea în Forexebug;
  10. Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  11. H.G. nr. 395/2016 – aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii 98/2016;
  12. Legea 500/2002 – privind finanțele publice , cu modificările și completările ulterioare;
  13. Legea 273/29.06.2006 – privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  14. Ordinul M.F.P. 1917/2005  pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare;
  15. Ordinul M.F.P. 1792/2002  pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența angajamentelor bugetare și legale, publicat în M.OF. 37/2003, cu modificări și completări;
  16. Hotărârea nr. 204/2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/ elev și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per antepreșcolar/preșcolar/ elev;
  17. O.M.E. nr. 5379/07.09.2022 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
  18. H.G. nr. 714/13.09.2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasări în interesul serviciului;
  19. H.G. 2139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea și durata normală de funcționare a mijloacelor fixe, actualizată;
  20. H.G. nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe;
  21. Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009 privind inventarierea anuală a patrimoniului;
  22. Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile;
  23. Ordinul nr. 3265/2019 privind reguli de elaborare de către instituțiile publice a situațiilor financiare întocmite începând cu finele trimestrului III al anului 2019;
  24. Ordinul M.F.P. 3384/2022 privind completarea anexei la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.998/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale și a unor raportări financiare lunare ale instituțiilor publice în anul 2019, precum și pentru modificarea și completarea altor norme metodologice în domeniul contabilității publice;

25.Legea nr.272/2004 republicată privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Tematică:

  1. Execuția bugetară – principii şi clasificaţia bugetară;
  2. Prevederi referitoare la proiectarea bugetului;
  3. Sursele de finanţare în învăţământ;
  4. Finanțarea și patrimoniul instituțiilor publice;
  5. Contabilitatea trezoreriei instituțiilor publice;
  6. Registrele de contabilitate;
  7. Elemente privind aprobarea, depunerea şi componenţa situaţiilor financiare conform Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor  publice şi a planului de conturi pentru acestea;
  8. Dispoziții privind controlul financiar preventiv – separarea atribuțiilor;
  9. Încheierea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale;
  10. Aspecte reeritoare la achiziţii şi atribuirea contractelor privind achiziţiile de bunuri şi servicii, executare lucrări;
  11. Condiții pentru angajarea gestionarilor. Răspunderi;
  12. Elementele sistemului de salarizare, conform Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
  13. Angajarea executarea contractului individual de muncă;
  14. Încetarea / modificarea contractului individual de muncă;
  15. Organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
  16. Angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata cheltuielilor instituțiilor publice.
  1. Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs:

Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs:

– termenul de depunere a dosarelor: 15.12. 2023, ora 15.00, la sediul instituţiei;

– selecţia dosarelor: 18.12.2023;

– afișarea rezultatelor la selecția dosarelor : 18.12.2023, ora 12.00, la sediul instituţiei;

– depunerea contestațiilor cu privire la selecția dosarelor:18.12.2023, orele 13.00-16.00;

– afișarea rezultatelor în urma contestațiilor cu privire la selecția dosarelor:18.12.2023, ora 17;

– proba scrisă în data de 19.12.2023, ora 9.00, la sediul instituției;

afişarea rezultatelor de la proba scrisă: 19.12.2023, ora 13.00;

depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele de la proba scrisă  19.12.2023, ora 14.00- 16.00

afişarea rezultatelor contestațiilor cu privire la rezultatele de la proba scrisă: 20.12.2023, ora 11.00;

proba practică în data de 21.12.2023, ora 12.00, la sediul instituției;

afişarea rezultatelor de la proba practică: 21.12.2023, ora 15;00

depunerea contestațiilor cu privire rezultatele de la proba practică: 21.12.2023, 0rele 15.00-16.00;

afişarea rezultatelor contestațiilor cu privire rezultatele de la proba practică: 21.12.2023, ora 17.00;

proba interviu în data de 22.12.2023 , ora 09.00, la sediul instituției.

afişarea rezultatelor de la proba de interviu: 22.12.2023 , ora 12.00;

depunerea contestațiilor cu privire rezultatele de la proba de interviu: 22.12.2023, 0rele 14.00-16.00;

afişarea rezultatelor contestațiilor cu privire rezultatele de la proba de interviu: 22.12.2023, ora 17.00;

afişarea rezultatelor finale: 22.12.2023, ora 17.00.

 

Comments are closed.