📚 #Read.ForReal 2026
Citim împreună, de la grădiniță la gimnaziu
Proiect educațional în cadrul European Authors Day 2026
Între 11 noiembrie și 12 decembrie 2026, școala noastră sărbătorește lectura alături de școli, biblioteci și librării din întreaga Europă. Prin proiectul „#Read.ForReal 2026 – Citim împreună, de la grădiniță la gimnaziu”, participăm la European Authors Day, inițiativa Comisiei Europene care apropie copiii și tinerii de cărți și de autorii europeni, cofinanțată prin programul Creative Europe.
De ce citim împreună?
Lectura îi ajută pe copii să-și dezvolte limbajul, gândirea, imaginația și empatia. Într-o lume plină de ecrane și de conținut rapid, cartea are tot mai puțin loc în viața de zi cu zi a copiilor și a familiilor. Ne dorim ca lectura să redevină o bucurie zilnică.
Școala noastră reunește sub același acoperiș grădinița, ciclul primar și gimnaziul, iar proiectul valorifică tocmai această legătură: copiii mari citesc celor mici, părinții vin la grădiniță și la școală ca cititori, iar fiecare vârstă descoperă cartea în felul ei.
Ce facem în cele cinci săptămâni
📖 Ateliere de lectură și creație – povești citite cu voce tare, repovestiri, dramatizări și teatru de umbre.
👫 „Mare–mic” – elevii din ciclul primar citesc preșcolarilor, iar cei mici descoperă cât de frumos e să asculți o poveste de la un prieten mai mare.
👨👩👧 „Părintele cititor” – părinții intră în grupe și clase și citesc copiilor.
✍️ Scriere creativă – jurnale de lectură, texte inspirate din cărțile preferate, recenzii.
🎨 Desene, afișe și cărți colective – fiecare grupă de grădiniță își creează propria carte ilustrată.
🎬 Proiecte digitale – elevii de gimnaziu realizează booktrailere și prezintă autori europeni.
🖋️ Întâlniri cu autori, ilustratori și bibliotecari – oameni care fac din cărți meseria lor.
Fiecare grupă și clasă își amenajează un colț al lecturii, care rămâne și după încheierea proiectului.
Finalul proiectului
Proiectul se încheie cu expoziția „Lumea prin cărți” pe holul școlii, unde vor fi prezentate cărțile colective, desenele, jurnalele de lectură și creațiile copiilor. Toți participanții primesc diploma de „Cititor #ReadForReal”.
Ce câștigă copiii
Copiii descoperă că lectura poate fi o plăcere, nu o obligație. Își îmbogățesc vocabularul, învață să-și exprime părerile despre o poveste și cunosc autori din România și din alte țări europene. Totodată, legăturile dintre grădiniță, școală și familie devin mai puternice, iar cartea își recapătă locul în viața de zi cu zi.
Coordonatori:
Nivel preșcolar – prof. educație timpurie Andrei Cristina Simona, prof. educație timpurie Briceag Zoe Florentina
Nivel primar – prof. învățământ primar Stoian Claudia, prof. învățământ primar Monica Andone
Nivel gimnazial – prof. Constantin Alexandra, prof. Iordache Daniela
#ReadForReal #EuropeanAuthorsDay